Basarabia și basarabenii (II)

Poetul și tribunul unionist Nicolae Dabija împlinește, în 2018, 70 de ani. Este din familia cunoscutului arhimandrit Serafim Dabija, duhovnic nevoit să ia calea fără întoarcere a Gulag-ului sovietic în 1947. Tânărul poet basarabean a fost exmatriculat în anul al III-lea al Facultății de Ziaristică pentru „activitate pro-românească și anti-sovietică”; va fi reprimit câțiva ani mai târziu la Facultatea de Filologie, absolvită în 1972. La Chișinău se consideră că Nicolae Dabija „a marcat generația de creație care a venit în momentul declanșator al luptei pentru limbă și cultură națională, atunci când „homo sovieticus” amenința să topească identitatea popoarelor într-un imens imperiu roșu și era nevoie de un „al treilea ochi prin care să se descopere adevărul”. Din 1986, Nicolae Dabija este redactorul-șef al revistei „Literatura și arta”, pe care ziarul „Le Figaro” o creditează cu „declanșarea Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia”. În anii ’80 „Literatura și arta” ajunsese la incredibilul tiraj de 260.000 de exemplare, record european absolut pentru o revistă de cultură. Cifra ilustrează formidabila audiență a publicației unioniste, care a rezistat în pofida tuturor piedicilor puse de oficialități și rezistă în continuare, păstrându-și și azi rolul de principală tribună de exprimare în lupta pentru redeșteptarea națională basarabeană. În 1988, Nicolae Dabija s-a aflat printre membrii Comitetului de inițiativă ce a creat Frontul Popular din Moldova (în conducerea căruia a activat mai apoi), for cu rol hotărâtor în declanșarea evenimentelor ce aveau să conducă la obținerea independenței, la adoptarea alfabetului latin și la re-întronarea limbii române în spațiul interriveran Prut-Nistru. Din 2005 este președintele Forumului Democratic al Românilor din Republica Moldova, la care au aderat peste 150 de organizații culturale, uniuni de creație, asociații neguvernamentale, iar din 2016 este președintele Mișcării „Sfatul Țării 2”, care și-a propus ca prim țel reunificarea națiunii române. Nicolae Dabija a publicat peste 40 de cărți (poezie, eseistică, proză, publicistică), între care, urmând exemplul lui Grigore Vieru, și manuale școlare destinate primei generații ce se cuvine educată în respectul valorilor culturii române și-n prețuirea trecutului națiunii noastre („Cât trecutu-l ținem minte / Mai există lucruri sfinte” – spune poetul) În poezia sa „unește linia confesivă cu lirica de tribun”, conferind un spațiu major vocației sale militante, „de suflu pașoptist” : „Copile, îți las drept moștenire / Această limbă fără moarte / și plină de dumnezeire / să-i duci lumina mai departe./ Și doina nu va conteni / de noi în lume să vorbească./ Vom fi atât cât vom vorbi / această limbă strămoșească. //Îngenuncheat, ca-ntr-un altar / în ea trăi-voi mai departe, / în limba noastră, acest dar / ce-ți va rămâne după moarte”. Câteva dintre titlurile cărților sale: „Aripă sub cămașă” (Iași, 1991), „Nasc și-n Moldova oameni” (1992), „Dreptul la eroare” (1993), „Lacrima care vede” (Iași, 1994), „Între dragoste și moarte” (1998), „Icoana spartă, Basarabia” (1998), „Harta noastră care sângeră” (2001): „Mi-i teamă de o carte (o văd ades și-n vis) / pe care aș deschide-o-nfrigurat / și-n paginile ei aș da de-odat…de toate versurile pe care încă nu le-am scris”… Nicolae Dabija a fost distins cu Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române, și, cu diferite prilejuri, a primit premiile „Nichita Stănescu”, „Lucian Blaga”, „George Bacovia”. Este membru de onoare al Academiei Române. În anul 2000 i s-a decernat Ordinul „Steaua României” în grad de comandor „pentru remarcabila sa operă poetică și pentru implicarea în redeșteptarea spiritualității românești” și, în 2014, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de mare ofițer, „în semn de înaltă prețuire pentru promovarea culturii, limbii și spiritualității românești”. Ca și Mihai Cimpoi, are o trainică legătură de suflet cu Iașul, oraș în care și-a publicat cărți la „Junimea” și poeme în reviste, fiind totdeauna prezent la evenimentele literare dedicate unor personalități culturale marcante de pe amândouă malurile Prutului.