Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat, ieri, la Cotroceni, după întâlnirea cu președintele Traian Băsescu, că, potrivit legislației europene, integrarea cetățenilor minoritari este o responsabilitate națională și nu una europeană.
El a arătat că este foarte important ca statele care au etnici romi să asigure integrarea lor.
„Este foarte important să clarificăm. Integrarea minorităților, potrivit legislației europene, este o responsabilitate națională, nu este o responsabilitate europeană”, a afirmat Jose Manuel Barroso.
Barroso a menționat că statele membre au obligații, avânt în vedere tratatele europene și Carta europeană a drepturilor fundamentale, să facă totul pentru integrarea minorităților.
Președintele CE a spus că minoritatea roma este cea mai mare minoritate din Europa, iar Comisia Europeană lucrează, în urma recentelor evenimente, cu strategii și fonduri pentru a susține eforturile statelor membre de integrare a acestei.