Baroneasa Emma Nicholson l-a vizitat pe Adrian Năstase la penitenciarul Jilava



Baroneasa Emma Nicholson, fost raportor al Parlamentului European pentru România, a fost ieri la penitenciarul Jilava, pentru a-l vizita pe fostul premier Adrian Năstase.
Emma Nicholson nu a făcut declarații jurnaliștilor.
Aceasta ducea în mână mai multe cărți la plecarea de la penitenciar.
Baroneasa Emma Nicholson a fost raportor al Parlamentului European pentru România în perioada 2000-2004, când Adrian Năstase a fost prim-ministru.
Zgonea: Vizita Emmei Nicholson la Năstase, absolut normală
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, duminică, referindu-se la vizita Emmei Nicholson la fostul premier Adrian Năstase, aflat la penitenciarul Jilava, că aceasta este una normală, având în vedere relația de colaborare pe care cei doi au avut-o. Zgonea a adăugat că „foarte mulți colegi” și-au manifestat dorința de a-l vizita pe Adrian Năstase la penitenciar de sărbători și că a aprobat aceste vizite.
„Vizita este una absolut normală. Doamna Nicholson este un europarlamentar cunoscut. (…) E un gest normal și trebuie să-l vedem ca un gest absolut normal într-o Românie normală”, a spus Zgonea.
El a arătat că Emma Nicholson a avut o relație extraordinară cu Năstase, cei doi colaborând în cadrul unor proiecte de rezonanță pentru UE și România.
„Prieteniile se păstrează. Noi de foarte multe ori considerăm că prieteniile se câștigă. E un semnal că peste bătăliile politice, peste discursurile mai puțin constructive, prieteniile rămân, se păstreză. Oameni politici europeni au înțeles acest lucru”, a spus Zgonea.
„Foarte mulți dintre colegii noștri, de sărbători, au vrut să-l viziteze la Adrian Năstase și eu sunt obligat, conform legii, să dau această aprobare și am considerat a fi un gest de bun creștin”, a spus Zgonea.
Zgonea a mai precizat că președintele Camerei și președintele Senatului pot da aprobări pentru vizitarea penitenciarelor.
Zgonea a spus că nu a fost să-l viziteze pe Năstase întrucât nu a avut timpul necesar, dar i-a trimis niște cărți.
„Eu nu am fost, nu am avut timp, dar am transmis salutările mele și i-am trimis domnului președinte Adrian Năstase și câteva cărți pe care le-a apreciat și am primit înapoi câteva cărți cu dedicație din partea sa”, a spus Zgonea.
El a mai spus că Năstase este un membru fondator al PSD care trece printr-o perioadă dificilă și de care nu se dezice.
„Eu nu mă dezic niciodată de prietenii și colegii mei care mi-au fost aproape și la bine și la rău în PSD”, a spus Zgonea.