O femeie din orașul Gura Humorului, angajată a unui bar din localitate, a fost jefuită de doi indivizi necunoscuți, care i-au smuls poșeta în care avea banii proveniți din încasări, respectiv circa 5.000 de lei.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, fapta s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 23:00.
Barmanița, Gabriela C., a încuiat localul în jurul orei 22:00 și a plecat spre domiciliu, având în geantă cei aproximativ 5.000 de lei, care proveneau din încasările de la bar și de la jocurile mecanice, precum și soldul de achitare a eventualelor câștiguri.
La intrarea în scara blocului, a povestit victima, doi tineri necunoscuți i-au smuls geanta de pe umăr, după care au fugit de la fața locului.
„Cercetările sunt continuate în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se arată în comunicatul IPJ Suceava.