„Bârlogul lupului” a fost pentru câțiva ani locul de unde se luau unele dintre cele mai importante decizii ale omenirii. A fost locul secret în care Hitler împărțea Europa după bunul plac și decidea soarta unor populații. A fost locul în care mareșalul Ion Antonescu era chemat la ordine pentru ca petrolul și armatele României să sprijine mașina de război nazistă. A fost, de asemenea, și locul unde Hitler era pe punctul de a fi ucis pe 20 iulie 1944 de bomba amplasată de Claus von Stauffenberg, colonel în Wehrmacht.
Acest loc cu adevărat special stârnește și astăzi, la mai bine de 75 de ani de la finalul celui de al Doilea Război Mondial, fiori reci. Megastructurile naziste ridicate pentru a-i proteja pe Adolf Hitler și pe cei care s-au aflat la conducerea celui de Al Treilea Reich sunt de-a dreptul impresionante și numai gândul la ceea ce se întâmpla acolo nu cu foarte mult timp în urmă îți creează un sentiment neplăcut.
Amplasat în Prusia Orientală, în apropierea orașului Ketrzyn, astăzi teritoriu al Poloniei, „Bârlogul lupului” a fost în perioada ultimei conflagrații mondiale unul din cele mai bine păzite și secrete locuri din lume. Puține persoane au reușit să intre în acest complex uriaș amplasat în pădurile întunecate din zona Lacurilor Mazuriene și mult mai puține aveau idee despre tot ceea ce găzduia acest complex.
Pentru a-l proteja pe Adolf Hitler, „Bârlogul lupului” a fost conceput ca o fortăreață inexpugnabilă, cu garduri de sârmă ghimpată, mine și o grămadă de soldați și câini care aveau misiunea de a veghea tot ce mișcă 24 din 24 de ore.
Complexul era deservit de un aerodrom propriu, dar se putea ajunge și pe calea ferată care se vede și acum. Tot ce s-a construit acolo este extrem de trainic, și nici nu este mirare având în vedere că s-au folosit cantități impresionante de fier, betoane și alte materiale.
Buncărele construite pentru a rezista unor eventuale atacuri aeriene au, de obicei, 1-2 camere, și coridoare de acces. Pereții care înconjoară aceste camere din buncăre au grosimi de 7-8 metri, astfel încât un astfel de buncăr are dimensiuni enorme. Firește, fiecare buncăr avea propriul sistem de ventilație, iar pe acoperiș se aflau copaci care creau camuflajul complet.
Buncărul unde a avut loc atentatul din 20 iulie 1944 nu mai există, fiind distrus chiar la acea vreme, dar în locul respectiv este amplasat acum un panou cu fotografii și derularea evenimentelor din acea zi. Bomba a explodat la ora 12.42. Patru persoane au murit, una pe loc și alte trei la spital. Nu și Adolf Hitler, care a supraviețuit și s-a ales doar cu niște răni superficiale.
Ca dovadă că acesta era un loc despre care știa puțină lume, „Bârlogul lupului” nu a fost bombardat niciodată de forțele aliate sau de sovietici. În toamna lui 1944, când naziștii au decis să evacueze complexul din cauza faptului că frontul de est se apropia tot mai mult, s-a dorit ca „Bârlogul lupului” să fie șters de pe fața pământului.
În acest sens, geniștii germani au folosit 10 tone de TNT (trinitrotoluen), dar rezultatele nu au fost pe măsura așteptărilor. Cele mai multe dintre buncăre au fost afectate parțial, fără ca vreunul să poată fi distrus total.
În pădurea mazuriană, aceste megastructuri naziste se văd și astăzi, exact la fel cum au fost abandonate după folosirea TNT-ului. „Sprijinite” de copaci, bucăți uriașe de beton care s-au desprins din buncăre dau senzația că totul s-a petrecut ieri și te aștepți ca în orice moment de după vreun pâlc să apară un grup de soldați înarmați. Sau te poți aștepta ca vreo mină să explodeze și să te facă bucăți, chiar dacă acest pericol a fost eliminat de armata poloneză după al Doilea Război Mondial, în cadrul unei operațiuni care s-a extins pe o perioadă de circa 10 ani, timp în care au fost dezafectate peste 50.000 de mine.
Prin pădurea din apropierea complexului sunt și șosele folosite de oficialii naziști, șosele care după aproape 80 de ani arată impecabil, fără nici o gaură sau fisură. Am aflat asta de la Pawel, un ghid local care oferă turiștilor o excursie cu mașini militare, ce-i drept nu germane. Pawel ne spune cu invidie despre calitatea lucrărilor făcute de nemți și dă a lehamite din mână când vine vorba de construcțiile și șoselele făcute de polonezi. La noi, în România, situația e chiar mai proastă ca în Polonia, motiv pentru care nu ar fi rău să ne inspirăm de la naziști. Doar pentru lucrări civile, nu și pentru ororile pe care au fost capabili să le comită.
