La începutul acestei săptămâni, luni seara și marți până în prânz, am participat la o reuniune a biroului de conducere a grupului liberal-democrat din Parlamentul Europei (Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, ALDE). Într-un han de la marginea orașului Bruxelles, în suburbia Grand Bigard, delegațiile naționale au discutat viitoarea configurație a structurii ierarhice a grupului. De fapt, discuția era cu bătaie mai lungă: la începutul anului viitor în Parlamentul European va fi aleasă și instalată o nouă echipă la vârf. Devine din ce în ce mai credibil – pe baza zvonurilor, dar și în virtutea unui principiu al rotației care până acum nu a dat greș – că viitorul președinte al PE va fi actualul lider al Partidului Popular European, germanul Poettering. Popularii europeni sunt cel mai important grup; urmează socialiștii, apoi liberal-democrații. Dacă aceste trei grupuri cad de acord asupra unei decizii (cum a fost, de exemplu, aderarea la termen a României și Bulgariei sau deocamdată posibila alegere a lui Poettering), atunci e puțin probabil că ea va fi dată peste cap de ceva. Vorbeam despre zvonuri: în ultima vreme se vorbește tot mai insistent despre posibilitatea ca ultraconservatorii și radicalii de dreapta din PE să se unească și să formeze un grup aparte (de unde și ideea, la noi, că Vadim Tudor sau Gigi Becali s-ar putea duce acolo – versiuni negate deocamdată de cei doi). Odată cu președintele PE, se vor produce schimbări și la nivelul comisiilor; de exemplu, socialistul francez Pierre Moscovici va ajunge, probabil, la conducerea Comisiei de Politică Externă – ceea ce ar putea fi în avantajul nostru, măcar teoretic, atâta vreme cât dl Moscovici (fost raportor despre România) cunoaște foarte bine situația de la noi (plus că se trage dintr-o familie cu rădăcini românești).
Revin la discuția de la Grand Bigard. Nu intru în detalii tehnice. Acum, că nimeni nu mai are vreun semn de dubiu despre întâlnirea României cu Europa în ianuarie viitor, lumea a fost relaxată și binevoitoare. Unii ne-au luat deoparte (pe mine sau pe senatoarea conservatoare Silvia Ciornei), să ne ceară sprijinul în diverse planuri. În ALDE, delegația română este a 4-a în ordinea importanței. Asta nu mai e zvon, nici bârfă. După italieni (13 membri), britanici (12) și francezi (11), urmăm noi, cu 9 (viitori) europarlamentari (7 din PNL + 2 din PC). După noi, bulgarii, la egalitate cu nemții (7 membri fiecare). Și asta, dintr-un total de 107 membri ALDE. Ce vreau să spun: cândva, relativ repede, va trebui să conștientizăm importanța reală pe care România o va avea imediat după aderare. Importanță care aduce și responsabilitate. Toate orientările politice luate laolaltă, românii vor da 35 de membri Parlamentului European (cum se știe, cifra e stabilită în raport cu indicatorii demografici). Vom fi printre țările mijlocii spre mari din Europa de mâine. Dintre cei care vor dori să treacă vreo decizie prin PE, unii ne vor cere sprijinul, alții vor căuta să ne aibă de aliați sau, dacă nu vor reuși, vor încerca să ne țină deoparte. Vom depăși încet-încet complexul celor care am tot bătut la poartă și va veni momentul să deschidem noi ușa pentru alții. Sau nu.
