Relațiile dintre FC Barcelona și Ronaldinho au atins un punct critic, iar brazilianul ar urma să plece la finalul sezonului, susține, miercuri, presa spaniolă, citată de AFP.
Conducerea clubului este „obosită” de ieșirile nocturne ale jucătorului brazilian, în formă slabă în acest sezon, și caută cea mai bună cale de despărțire, scrie publicațiile Marca și Sport.
„Nu există divorț între Ronaldinho și Barca”, a declarat, marți seară, președintele clubului, Joan Laporta.
Însă, pentru presa spaniolă, divorțul este consumat și chestiunea unei viitoare plecări a Balonului de Aur din 2005, considerat „irecuperabil”, a fost discutată, marți, în cadrul unei reuniuni a conducerii grupării.
Transferat în 2003 de la Paris Saint-Germain pentru aproape 30 de milioane de euro, Ronaldinho este încă sub contract cu Barca până în vara anului 2010, cu un salariu brut estimat la opt milioane de euro.
Potrivit Sport, clubul catalan apreciază că transferul a fost amortizat și astfel ar putea să-l lase să plece fără a cere sume mari cluburilor europene interesate, în special Chelsea sau AC Milan.
Ronaldinho, în vârstă de 28 de ani, are unul din cele mai dificile sezoane la Barcelona de la venirea sa în urmă cu cinci ani și nu a fost convocat pentru meciul amical al Braziliei cu Suedia, miercuri, la Londra.
Presa sportivă spaniolă, care speculează de mai multe luni în privința situației lui Ronaldinho, a apreciat că acesta nu este accidentat, deși el susținea că are probleme musculare, lucru dezmințit de medicii clubului.
