Echipa engleză Chelsea Londra s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), formația portugheză Benfica Lisabona, în manșa secundă a sferturilor de finală ale competiției. Golurile învingătorilor au fost marcate de Lampard ’21 din penalti și Raul Meireles ’90+2, în timp ce pentru oaspeți a înscris Javi Garcia, în minutul 85. În tur, la Lisabona, Chelsea Londra s-a impus cu scorul de 1-0.
Echipa spaniolă Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 5-2 (2-0), formația cipriotă APOEL Nicosia, în manșa secundă a sferturilor de finală ale competiției. Golurile învingătorilor au fost marcate de Cristiano Ronaldo ’26, ’75, Kaka ’37, Callejon ’80 și Di Maria ’84, în timp ce pentru oaspeți au înscris Manduca ’67 și Solari ’82 din penalti. În tur, la Nicosia, Real Madrid s-a impus cu scorul de 3-0. În semifinale se vor întâlni Bayern Munchen cu Real Madrid și Chelsea cu Barcelona.