Barbuncă

Barbuncă. Românul nu va recunoaște lesne că el este, esențial, un credul (ori, e, poate, doar un om de bună, naivă credință?). Că el se lasă prea ușor păcălit, înșelat, de cântecele de sirenă ale stăpânirilor succesive. De o pildă – ale propagandei electorale de azi! El preferă ”să bată bărbunca” cu primul ofertant! Surpriză : această ”bărbuncă” nu e o arhaică minge de fotbal (cum crezui și eu, până deunăzi). Cuvântul reamintește vocabula ”werbung”- ce însemna racolare, înrolare în armată. Acțiune bine gândită, eficient pusă la punct de ”imperiali”, începând cu 1699 în Transilvania, apoi după 1774 și în Bucovina. Naivii ”recruți” erau încântați cu băutură și cu jocuri în zile de târg. După filologul S. Adam, adesea intrau în scenă și așa-zise ”vivandiere” (un soi de bordel mobil). Iar naivul ”recrut” semna contractul, recrutarea sa pentru 4 ani, cât dura armata atunci. Nu știu de ce, dar mi se pare că nu altfel se comportă românii și azi, în campaniile electorale. Coincidență (sau nu?): 4 ani dura stagiul în armata austriacă. Tot 4 ani durează azi și un mandat electoral!
Codru. A aștepta ca pe un codru verde = a aștepta cu mult dor, dorință. A visa codri verzi = a spera lucruri imposibile. Codru fără lupi nu este = printre oameni sunt și buni și răi. E bun doar de codru = nu e bun de muncă. Hoț de codru = Unul care fură fără frică, fără rușine. I s-a închis calea în codru = i s-au curmat drumurile, libertatea.
Haram.Românul nu spune ”am pierdut ceva ce oricum nu mi se cuvenea” (o funcție, un rang, un câștig nemeritat etc.), ci se consolează, pe sine: ”de haram vine, de haram se duce!”. Savurosul Anton Pann e cel care ne traduce, în versuri, sensul unui proverb turcesc: ”Haram gheldi, haram ghiti”. Precizare: haram= ilicit, prohibit, pe nedrept. Motiv pentru ghidușul nostru autor să constate, resemnat: ”Banii, câți cu nedreptate câștigați, care i-am pus/După cum haram veniră, astfel și haram s-au dus.”
Lemn.Imaginația, inspirația românilor e infinită și ”verde”, deci mereu suculentă! Românii își exprimă starea, trăirea prin expresii de o plasticitate și o putere de sugestie neegalate de vreo altă cultură! Cel mult, s-ar putea compara cu noi, dar timid, doar frații noștri ”latini”: franțujii, italienii, spaniolii. Există aici, chiar interesante apropieri în domeniul superstițiilor și gesturilor rituale. De pildă, pentru a alunga necazul, ghinionul, francezii zic ”toucher le bois” (a atinge, tandru, lemnul, o amintire, probabil… a acelor mari arbori, stejari seculari, de regulă, sanctificați, venerați în toată Europa pre-creștină). Or, românul, pentru a izgoni Diavolul, e mai activ: el ”bate în lemn”! De unde a apărut și toaca mănăstirească! Cu alfabetul, limbajul ei tainic, știut numai de călugări. De altfel pădurea – cu toate ale ei – este foarte prezentă în datinile, obiceiurile, credințele și zicerile românilor. Iată doar câteva din multele expresii neaoș românești, ce invocă lemnul. A căra lemne în pădure = a aduce celui bogat; a aduce un lucru acolo unde el nu este de lipsă. A intra în lemne de Crăciun = a cădea pe gânduri. A pune de mămăligă cu lemne verzi = a) a acționa ineficient; b) a se băga într-o mare primejdie. Și altele – alese aleatoriu, dintre miile posibile – ce invocă pădurea. Câmpul e cu ochi și pădurea cu urechi = toate ajung să se cunoască, toate ies la iveală (mai devreme sau mai târziu). Aviz mincinoșilor și hoților (mai ales celor din politică)! Pădurea de greșeala ei piere = răul pe care ți-l faci singur este mai mare decât cel ce poate să ți-l producă străinii. Un copac nu face pădure = un amănunt singur nu dovedește nimic, nu poate duce la o concluzie. A vorbi salcâm = a vorbi mieros, cu falsă, inutilă amabilitate. A lua crângul în cap = a fugi, de frică, foarte repede. Bate crângul să sară iepurii = caută să găsească, să dobândească ceva ascuns, greu de obținut. S-a întors crângul morii = s-au schimbat vremurile.