Barbra Streisand va lansa o carte în care își prezintă noua casă din Malibu



Cântăreața și actrița Barbra Streisand va lansa, în toamna anului 2010, prin intermediul editurii Viking, volumul intitulat „A Passion for Design”, în care va prezenta elementele de arhitectură și de design ale noii sale locuințe din Malibu, informează Hollywood Reporter.
Acest volum va prezenta și câteva cronici scrise de Barbra Streisand despre celelalte case ale sale, precum apartamentul din New York, reședința din Los Angeles sau casele de vacanță de pe coasta Californiei. Volumul va prezenta, totodată, numeroase fotografii ale camerelor pe care artista americană le-a decorat, mobilierul și operele de artă pe care le-a achiziționat de-a lungul anilor, dar și florile și plantele pe care le cultivă în grădinile sale.
Drepturile pentru publicarea acestei cărți au fost achiziționate de Clare Ferraro, președinta editurii Viking, iar Robert Barnett de la compania Williams & Connolly a obținut drepturile de comercializare pe plan internațional pentru prima ediție. Lucrarea va fi coordonată de Rick Kot, editorul șef al companiei Viking.
Barbra Streisand, originară din Brooklyn, New York, în vârstă de 67 de ani, a devenit celebră în anii ’60, câștigând numeroase premii Grammy. De asemenea, ea a fost recompensată și pentru performanțele sale actoricești cu două premii Oscar, pentru rolurile din filmele „S-a născut o stea” (1977) și „Funny Girl” (1968).