Vis împlinit:

Barbie în carne și oase – după 25 de operații estetice

Barbie în carne și oase - după 25 de operații estetice
Barbie în carne și oase - după 25 de operații estetice

Încă din copilărie, blonda Sarah Burge a visat să semene cu păpușa sa preferată, Barbie. Și pentru a-și vedea visul cu ochii, britanica și-a început „relația” cu chirurgia estetică la șapte ani, când s-a supus unei operații de modificare a urechilor, puțin cam clăpăuge în opinia sa. De atunci, Sarah nu s-a mai putut opri. Astfel, azi, la 46 de ani, blonda Sarah Burge se poate mândri cu titlul de „cea mai modificată femeie” din Marea Britanie. Până acum a suferit nu mai puțin de 25 de operații estetice și nu vrea să se oprească aici. „O să o țin așa până la 80 de ani”, a spus ea. „Vreau să rămân mereu tânără”, a mărturisit Sarah într-un interviu acordat ziarului ’News of the World’. Din 1967, de la operația pentru modificare a urechilor, și până azi, britanica a scos din buzunar 116.760 de lire sterline. Ultimele 15.000 de lire tocmai le-a plătit pentru un lifting facial, o ușoară modificare a feselor și o liposucție în zona abdomenului. În 2004, a apelat la chirurgul estetician pentru a-și reduce și înălța sânii, iar un an mai târziu s-a supus unei intervenții de liposucție în zona coapselor. În plus, la fiecare patru luni, „Barbie” face injecții cu botox pentru a combate neplăcutele riduri. Acest tratament a început în 1999 și până a zi a plătit în total 14.400 de euro. (Click News)

Recomandări

Niculai Barbă vrea o intensificare a relațiilor cu Franța pentru dezvoltarea învățământului profesional și tehnic din județ

Niculai Barbă vrea o intensificare a relațiilor cu Franța pentru dezvoltarea învățământului profesional și tehnic din județ

Cum poți deveni – post-factum și inutil – un ”ceaușist”!

Să nu faci rău. Povești despre viață, moarte și operații pe creier, Henry Marsh Introspectiv, un imprint Litera