BĂRBEȘTI (I). Aflat în megieșia Nepolocăuților, Bărbeștii, satul de la vărsarea Ceremușului în Prut, beneficiază de o primă atestare documentară, în 1558 (nedatat), când nepoata lui Barbovschi, Anușca, fata Marenei, vindea a cincia parte din satul Berbești și din Pleșnița (Zeleneu) altui Barbovschi, pentru 70 zloți tătărești.
În 3 martie 1581, nepoții lui Romașco, Danciul, fiul Ulianei, și ruda sa, Eremie, fiul Milcăi, vindeau lui Petrea Vatag părțile lor de moșie din Bărbești („două părți, partea de mijloc, pe partea cealaltă a Brusniții”), Pleșnița și Botușănița, pentru 240 zloți tătărești.
În 8 februarie 1595, Ilea, vătaful din Bărbești, se ceartă cu Fădor Orbul pentru niște părți de moșie din Bănila și Hluboca. Pe atunci, moșia satului ajungea până la schitul Ostra, aflat pe hotarul sudic al satului, și până la Bănila Rusească, dar se hotărnicea și cu sate cuprinse, ca niște insule, în imensa moșie sau la marginea acesteia, precum Pleșenița, Dracineț, Costești, Călinești pe Ceremuș și Ceartoria. În nord, dincolo de Ceremuș, se aflau ținuturile poloneze, iar în sud-est, Zeleneul.
În 7 februarie 1672, marele pitar Toader obținea uric pentru a opta parte de Berbești.
În 25 septembrie 1708, satul căpitanului Apostol Mihuleț trece în proprietatea cămătarului Cerbul Jidovul.
Mihuleț fusese împuternicit, împreună cu Sturdza cămărașul, să strângă văcăritul în ținutul Cernăuților, dar, la socoteala finală, Sturdza a plătit 78 lei și 10 potronici, pe care i-a împrumutat de la Cerbul Jidovul. Banii fuseseră însușiți de Apostol Mihuleț, care, ca să nu dea socoată în fața lui Matei Vodă, a mai împrumutat, de la Cerbul, și 394 lei turcești, apoi a fugit în Polonia.
Tras pe sfoară, Cerbul Jidovul s-a plâns divanului domnesc, primind uric pentru stăpânirea jumătății satului Bărbești, care aparținuse lui Mihuleț, parte de sat pe care o va vinde curând, în 1 martie 1709, vistiernicului Ion Paladi, pentru „230 lei bani gata, de m-am ușurat și eu de datornicii mei”.
În 5 octombrie 1710, Dumitrașco Calmuțchi cumpără jumătatea de sat, pe care o luase Cerbul de la Mihuleț, cu 250 lei, de la Ion Paladi, Dumitrașco fiind „mai aproape de acel nume și de ace moșie”, deci rudă mai apropiată lui Mihuleț.
Ruda soacrei lui Apostol Mihuleț, Dumitrașco Calmuțchi, răscumpără partea de sat, în baza dreptului valah, restituind lui Paladi cei 230 lei, în 27 noiembrie 1710.
Un sfert din sat, „partea lui Isar, pentru care parte de moșie s-a tras în judecată Ionașco Isar cu Ștefan, fiul Ghiței, nepotul lui Piliposchi, pe timpul domniei lui Ilieș Alexandru Voievod”, aparținea, după cum avea s-o confirme uricul din 26 februarie 1715, lui Toader Samson și lui Goian.
Celălalt sfert de sat aparținea lui Arsenie Ciornohuz, dar care-l vinde, în 6 februarie 1719, popei Ștefan și diaconului Toma.
În 1720, Apostol Mihuleț încearcă să-și recupereze partea lui de sat, folosindu-se de zapise false privind achitarea datoriei către Cerbul Jidov, dar este dovedit și iarăși fuge în Polonia megieșă, de unde revine în 1731, după moartea lui Cerbul Jidovul și a lui Dumitrașco Calmuțchi, și obține, în baza altor zapise false, un uric de la Grigore Ghica Vodă, care-l face iar stăpân peste moșia din vina lui pierdută.
Sfertul de sat, care aparținuse lui Toader Samson și lui Goian, ajunsese, în 15 iulie 1724, în stăpânirea fraților Mihai și Gheorghe Lența, care se plâng la domnie că moșia lor fusese împresurată, deci ocupată abuziv, de Dumitrașco Calmuțchi și li se face dreptate.
Celălalt sfert de sat, care fusese vândut de Arsenie Ciornohuz preotului și diaconului din sat, revenise în proprietatea nepotului său, Zaharie Ghițescu (fiul lui Gheorghe „Ghiță” Ciornohuz), care avea să-l vândă, în 10 mai 1728, protopopului Toma de Berbești.
În 30 august 1725, Mihai Racoviță Vodă întărește lui Gligoraș Păunel moșiile pe care le avea în acest nord de țară, inclusiv „a patra parte de sat Bărbești”.
În mai 1728, Zaharie Pițescul vindea protopopului Toma de Berbești a patra parte de sat, „ce mi-a venit după moșul meu Ciornohuz… la apa Bruzniții, cu vatra satului, cu loc de moară, cu câmp, pădure, fânațe… pentru 2 boi, prețăluiți cu 18 lei vechi, din care mi-a dat 4 taleri bani gata”, moșioara urmând să fie stăpânită veșnic de rudele protopopului, „în afară de fratele său, popa Ștefan”.
În 1739, partea de sat, cumpărată de Ion Paladi și răscumpărată de Dumitrașco Calmuțchi, numită Meleniște, se afla în posesia Saftei Cațichi, fata lui Preda Paladi stolnic, semn că practica zapiselor false era în floare. Safta Cațichi vinde partea de sat, dobândită prin întăriri mincinoase, lui Iordachi Cantacuzino, dar urmașul lui Dumitrașco Calmuțchi, aflând vestea, întoarce banii și recuperează partea respectivă de sat. Partea aceasta de sat, aflată în sudul moșiei, cuprindea și schitul Ostra (Berbești, cum i se mai spunea, ctitorit de Nicolae Calmuțchi), schit înzestrat cu moșia străbună de Naftanail (Nicolae) monah Calmuțchi, fiul lui Dumitrașco. În 1792, această înzestrare avea să fie precizată, în fața Comisiei cezaro-crăiești de delimitare a proprietăților în Bucovina, la „100 fălci de pământ”.
