Bărbatul care l-a scuipat pe Băsescu refuză internarea la Psihiatrie pentru expertiză



Adrian Zglobiu, care sâmbătă l-a scuipat pe președintele Traian Băsescu, a refuzat internarea în Secția de Psihiatrie de la Palazu Mare, după ce, inițial, fusese de acord să fie expertizat psihiatric, procurorii cerând acum în instanță dispunerea unei astfel de măsuri, informează Mediafax.Potrivit procurorilor Parchetului Tribunalului Constanța, procurorul de caz a mers, miercuri, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde Adrian Zglobiu fusese dus în urma tentativei de sinucidere. Acolo, bărbatul le-a spus anchetatorilor că vrea să fie internat pentru expertiză psihiatrică, cerând să fie dus cu o ambullanță la Secția de Psihiatrie.Ulterior, ajuns la Secția de Psihiatrie de la Palazu Mare, Zglobiu a refuzat să mai fie internat, astfel că oamenii legii au fost nevoiți să îl ducă acasă.”În acest caz, s-a solicitat în instanță măsura expertizării psihiatrice a suspectului”, spun sursele citate, care au precizat că, până la decizia magistraților, Zglobiu poate să stea acasă.



Recomandări