Individul care duminică la amiază a tăiat cu cuțitul un tânăr de 22 de ani din Adâncata este un adevărat pericol public. Nicanor Dula, de 59 de ani, crescător de oi, din Bosanci, mai are la activ două fapte similare. În trecut, el a mai fost condamnat de instanțele de judecată pentru tentativă la omor deosebit de grav. Prima dată judecătorii l-au trimis în pușcărie pentru opt ani, iar a doua oară pentru nouă ani. Fusese eliberat din închisoare în cursul anului 2008, iar acum se va întoarce cel mai probabil pentru alți mulți ani.
În cursul zilei de ieri, judecătorii de la Tribunalul Suceava au emis pe numele lui Nicanor Dula un mandat de arestare pentru o perioadă de 29 de zile pentru infracțiunea de tentativă de omor deosebit de grav.
La ieșirea din sala de judecată, întrebat de ce l-a înjunghiat pe Mihăiță Horătău, agresorul a preferat să nu spună nimic.
Fapta comisă de bărbatul în vârstă de 59 de ani i-a îngrozit pe toți oamenii din Adâncata. Ioan Horătău, fratele victimei, era marcat și ieri de cele întâmplate.
„Era tot plin de sânge, cu mațele în mâini. Îl tăiase la burtă, la mâini și la picioare, chiar mă mir că nu a murit”, a povestit Ioan Horătău.
După gravitatea leziunilor, chiar și medicii suceveni au rămas surprinși că Mihăiță Horătău a supraviețuit.
„Având în vedere gravitatea leziunilor, se poate spune că a avut noroc că a supraviețuit”, a concluzionat medicul Tiberius Brădățan, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.
Nicanor Dula și-a recunoscut fapta, povestind că tot scandalul a pornit de la concubina sa, de-o vârstă apropiată cu tânărul înjunghiat, acesta din urmă făcându-i avansuri femeii. Din câte se pare, actuala concubină a agresorului a avut în trecut și o relație cu tânărul înjunghiat.
Duminică la amiază, Nicanor Dula era împreună cu concubina, când s-a întâlnit pe drum cu Mihăiță Horătău. Pe fondul geloziei, cei doi s-au certat, iar ciobanul a scos briceagul și s-a năpustit asupra tânărului, înjunghiindu-l de mai multe ori.