Bărbatul care a incendiat doi oameni ai străzii în Galați, condamnat la 22 de ani de închisoare

Bărbatul din Galați, care în urmă cu doi ani a incendiat doi oameni ai străzii, a fost condamnat la 22 de ani de închisoare, Curtea de Apel Galați găsindu-l vinovat de omor calificat prin cruzimi. Decizia este definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Magistrații Curții de Apel Galați au admis recursul procurorilor și au decis, miercuri, să majorize pedeapsa inițială cu patru ani, astfel că Alexandru Ștefan, zis „Nazistul”, a fost condamnat la 22 de ani de închisoare și interzicerea unor drepturi, fiind găsit vinovat de omor calificat prin cruzimi.
Decizia Curții de Apel Galați este definitivă.
„Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați. Desființează în parte sentința penală 638 din 26.10.2017 pronunțată de Tribunalul Galați și în rejudecare. Majorează de la 18 ani închisoare la 22 de ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului Alexandru Ștefan pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat”, se arată în sentința pronunțată de Curtea de Apel Galați.
Ștefan Alexandru este fiul unui reputat medic din Galați, fost director de spital, iar în noaptea de 20 spre 21 octombrie 2016, în jurul orei 3.00, el a incendiat doi oameni ai străzii, care dormeau lângă un bloc.
Una dintre victime a suferit arsuri pe trei sferturi din suprafața corpului, cealaltă pe circa 40%, iar ambele persoane au murit la spital.
Alexandru Ștefan a fost arestat cinci zile mai târziu și și-a recunoscut faptele.

Recomandări

Traficanți de ecstasy, condamnați abia acum, pentru fapte din 2019. Pedepsele sunt mari, până la 11 ani de închisoare

Sucevean condamnat pentru trafic de droguri, după furturi, tâlhării, ultraj și chiar evadare din sala de judecată