Un bărbat din Moldovița, trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni, după ce a provocat un scandal monstru la Mocănița Moldovița, blocând trenul și provocând distrugeri la mașinile unor turiști, a beneficiat de clemența judecătorilor de la Curtea de Apel Suceava, care i-au menținut pedeapsa de 2 ani și 3 luni de închisoare, stabilită de judecătorii câmpulungeni, dar au dispus suspendarea condiționată a executării acesteia.
Așadar, inculpatul, Vasile Tcaciuc, nu va face pușcărie dacă va respecta termenul de încercare de 3 ani și dacă va respecta interdicțiile și obligațiile impuse (printre altele 80 de zile de muncă în folosul comunității).
Decizia Curții de Apel Suceava este definitivă.
În iunie 2019, în momentul în care trenul a ajuns la km 8,5 de pe traseu, mecanicul a fost nevoit să frâneze brusc, în gabaritul liniei aflându-se parcat autoturismul unui localnic pe nume Vasile Tcaciuc, de 44 de ani. După un schimb de replici cu mecanicul locomotivei, bărbatul s-a retras, blocând din nou trenul după numai 500 de metri. Plecat cu greu și din acest punct, după ce individul s-a luat la ceartă cu turiștii, trenul a fost oprit din nou la km 7 și apoi la km 4, unde un morman de bolovani blocase din nou linia de cale ferată. Aici bărbatul a început să arunce cu pietre asupra personalului trenului și asupra vagoanelor cu turiști, lucrurile scăpând de sub control. Mai mulți turiști au coborât pe o ploaie torențială din vagoane și între individul băut și violent și pasagerii vagoanelor s-au schimbat câteva replici și lovituri, turiștii solicitând intervenția poliției prin intermediul unui apel la 112. În momentul sosirii polițiștilor, Vasile Tcaciuc plecase deja de la locul conflictului. Între timp, bărbatul a plecat spre casa părinților, unde a lăsat autoturismul, după care s-a deplasat cu bicicleta în parcarea din apropierea Gării Moldovița. Când turiștii s-au întors la capătul liniei, au găsit 10 cauciucuri tăiate pe jantă, acuzându-l pe Tcaciuc de vandalizarea mașinilor.
Pedeapsa principală pentru care a fost condamnat Tcaciuc a fost pentru infracțiunea de ”distrugere sau semnalizare falsă”, dar acesta a fost condamnat și pentru distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.