Bărbatul care a accidentat mortal un pieton în Voluntari, apoi a fugit de la locul accidentului a fost prins pe aeroportul „Charles de Gaulle” din Paris și va fi dus în fața unui judecător pentru a fi predat autorităților române, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Poliției Române.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), Christian Ciocan, șoferul care a accidentat mortal un bărbat pe o trecere de pietoni din Voluntari, județul Ilfov, are 25 de ani și este de origine asiatică.
Christian Ciocan a precizat că tânărul a fost reținut de autoritățile franceze imediat după ce acestea au avut confirmarea că în România a fost emis mandatul european de arestare pe numele lui. Bărbatul era așteptat pe aeroportul din Paris, fiind ridicat imediat după ce a ajuns în Franța.
Tânărul va fi dus în fața unui judecător francez, apoi va fi predat autorităților române, care au început cercetarea penală în cazul lui pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Române a mai spus că prinderea tânărului suspectat în cazul accidentului din Voluntari este rezultatul schimbului de informații dintre Centrul de Cooperare Polițienească Internațională și Biroul SIRENE de la Paris.
Tânărul prins în Franța este acuzat că sâmbătă a lovit un bărbatul care traversa pe o trecere de pietoni din Voluntari, apoi a fugit de la locul accidentului.
„Autoturismul se deplasa dinspre localitatea Afumați către municipiul București și a lovit un pieton care circula regulamentar. Acesta a fost transportat la spital în stare gravă și a decedat în jurul orei 15.00”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, Claudia Burada.