Sunt mereu fruntașii clasei și nu suportă să aibă puncte slabe. La lucru ocupă poziții de conducere și sunt agresivi în dragoste. Într-un cuvânt, se luptă pentru a avea succes în toate domeniile și cu orice preț. Ei sunt bărbații Alfa, noua specie de masculi câștigători. În zilele noastre, ‘masculul Alfa’ a devenit un adevărat sindrom, definit pe baze psihologice și științifice.
Bărbatul dominant se recunoaște încă de la prima vedere. Așa numitul ‘alpha male syndrome’ a fost studiat și descris de Eddie Erlandson, medic chirurg, și Kate Ludeman, psiholog. În opinia celor doi cercetători, acest sindrom a afectat cel puțin 75 la sută dintre managerii de top.
‘Masculii Alfa sunt împărțiți în două grupuri. Cel pozitiv, care este caracterizat de calități precum curajul, încredere maximă în forțele proprii, ambiția și genialitatea ideilor. Reprezentanții grupului negativist sunt cei care sunt răzbunători și adoră să își intimideze colegii. Cu alte cuvinte, încrederea se transformă cu ușurință în aroganță, tenacitatea se transformă în răzbunare, iar competitivitatea într-o luptă în care toate loviturile sunt admise. În acest moment se poate vorbi de un sindrom în adevăratul sens al cuvântului’, spun specialiștii.
Adrenalina – drogul bărbatului modern
În opinia cercetătorilor, există patru tipuri de masculi Alfa. În primul rând există tipul ‘commander’, altfel spus acel lider carismatic, capabil să îi implice pe toți în proiectele sale. Apoi este așa numitul tip ‘visionary’, care recunoaște la timp orice situație de care ar putea profita, își urmează instinctul, însă deseori pierde simțul realității. Al treilea tip este ‘strategist’, acel bărbat capabil să analizeze datele și faptele și să pună la punct strategia. Și, în fine, avem de-a face cu executantul, disciplinat și neobosit și care nu renunță până nu și-a atins obiectivul. Însă ce ar trebui să facă doamnele în această situație?
‘În primul rând, trebuie să demonstreze că sunt suficient de încăpățânate încât să intre în competiție cu el’, spun specialiștii.
De exemplu, la serviciu, trebuie să demonstreze determinare și idei clare. Mai bine să fie directe, calitate pe care astfel de domni o apreciază foarte mult și, bineînțeles, să obțină rezultate concrete. Dacă reușesc să îi câștige respectul, jocul e ca și făcut. În acest moment, bărbatul Alfa începe să fie protectiv și să fie mentor pentru pupila sa. Logic că a trăi cu un astfel de subiect în casă, este cu totul altceva. Există bărbați care vor de la parteneră cam tot ce ar vrea de la o angajată de-a lor, iar acestea riscă de multe ori să asiste neputincioase la crizele de furie ale jumătății. Din fericire, au și părți bune. Sunt pasionali și își răsfață partenerele. Viața unui tipic mascul Alfa este caracterizată de energie. El este dependent de adrenalină, să se simtă ‘viu’ este pentru el o misiune pentru îndeplinirea căreia ar face orice, indiferent de pericol. De menționat însă că reprezentanții acestei tipologii suferă deseori de tensiune ridicată și de probleme cauzate de stres. Ce i-ar putea opri? Simplu. O femeie Alfa, care să aibă o personalitate la fel de puternică. În acest caz, ‘animalul sălbatic’ se îmblânzește.
(Click News)
