Atenție!

Bărbații și femeile au nevoie de tratamente diferite împotriva bolilor cardiace



Procedurile invazive care sunt efectuate în cazul maladiilor cardiace acute și care pot salva viața unui bărbat pot afecta negativ sănătatea unei femei, potrivit unui studiu prezentat la conferința anuală a Societății europene de cardiologie ce a avut loc la Viena, informează Reuters.
O analiză la scară redusă, la care au participat 184 de paciente, realizată de cercetătorii suedezi, a scos la iveală faptul că rata de decese provocate de procedurile agresive este de opt ori mai mare decât cea a deceselor survenite în urma unor tratamente mai conservatoare.
Eva Awahn, de la spitalul universitar din Linkoping, Suedia, a declarat că rezultatele au nevoie să fie confirmate prin studii ulterioare. Totuși, există mai multe studii anterioare care vin în sprijinul ideii că femeile au nevoie de tratamente cardiace diferite față de cele urmate de bărbați.
Pacientele care au participat la studiu, cu vârsta medie de 68 de ani, au fost împărțite în două grupuri.
Femeile din primul grup au fost supuse unui examen invaziv pe bază de raze X urmat de o procedură cardiacă, în funcție de caz. Femeile din al doilea grup au fost monitorizate și supuse unui examen pe bază de raze X doar în momentul în care simptomele bolii cardiace și-au făcut apariția.
În timpul studiului, 58% dintre pacientele din primul grup au fost supuse unei operații de bypass sau angioplastie, o alternativă non-chirurgicală în care un balon mic este umflat într-o arteră coronariană blocată, față de doar 31% din al doilea grup.
O diferență clară a fost dată de hemoragiile mai frecvente înregistrate în primul grup. Swahn a indicat că este posibil ca femeile să aibă o tendință mai mare de a suferi de hemoragii și, din acest motiv, procedurile invazive sunt mai periculoase.
Medicii și-au dat seama de mult timp că diferențele între grupurile etnice pot fi importante, iar aceste diferențe se pot aplica, în mod logic, și la sexe.
Afro-americanii, de exemplu, nu răspund la fel de bine ca persoanele albe, caucaziene, la un grup de medicamente pentru reglarea tensiunii arteriale, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei.
În același timp, cercetătorii au început să descopere diferențe fundamentale genetice între bărbați și femei.
O echipă de cercetători de la Universitatea California din Los Angeles a publicat anul trecut rezultatele unui studiu pe cobai care a scos la iveală faptul că mii de gene se comportă în mod diferit, în funcție de sex, în aceleași tipuri de organe. Specialiștii sunt aproape siguri că același lucru este valabil și pentru oameni.



Recomandări

46 de suceveni sunt confirmați cu hemofilie, o boală rară care lasă vânătăi și poate duce la sângerări spontane. 15 dintre pacienți sunt în Mironu

Localitatea cu cei mai mulți asistați social din județ este Valea Moldovei, peste 530 de beneficiari la o populație de 4.800 de locuitori

Centrul de imagistică REGINA MARIA Suceava: Monitorizarea oncologică a supraviețuitorilor de cancer, garanția unor rezultate inegalabile în lupta cu boala

Centrul de imagistică REGINA MARIA Suceava: Monitorizarea oncologică a supraviețuitorilor de cancer, garanția unor rezultate inegalabile în lupta cu boala
Centrul de imagistică REGINA MARIA Suceava: Monitorizarea oncologică a supraviețuitorilor de cancer, garanția unor rezultate inegalabile în lupta cu boala