Bărbații din România sunt în proporție de 72% tradiționaliști și tați de familie, arată studiului Discovery Species privind comportamentul tinerilor bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 39 de ani, realizat de Discovery Networks EMEA pe teritoriul a 15 țări. Potrivit studiului Discovery Species, proiect de cercetare realizat pentru Discovery Networks EMEA de către companiile specializate Sense și Holden Pearmain, există patru tipologii în care pot fi încadrați tinerii bărbați europeni.
Astfel, „bărbatul tradiționalist, tată de familie” este tipul care reprezintă în medie 26% dintre participanții la studiu. Acești bărbați au o viziune conservatoare asupra rolului pe care îl joacă în familie și societate. În medie, 26% dintre participanții la studiu se înscriu în această tipologie a bărbatului familist, cel mai reprezentativ segment fiind identificat în România (72%).
O altă categorie de bărbați este reprezentată de bărbatul modern, interesat de toate, care are o viziune modernă asupra rolului sexelor și care este capabil să administreze numeroase angajamente. În cadrul studiului, s-a stabilit că 34% dintre respondenți fac parte din acest segment. Pe plan european, cei mai mulți „bărbați moderni, interesați de toate” trăiesc în Suedia (57%) și Franța (42%), în România numai 12% dintre reprezentanții sexului masculin încadrându-se în această categorie.
Egocentricii sunt a treia categorie de bărbați identificată în cadrul studiului Discovery Species, aceștia reprezentând, în medie, 26% din totalul celor intervievați. Ei pun mai presus de toate relațiile în care este implicat și acordă mai puțină atenție familiei. Aproape jumătate dintre germani (48%) se înscriu în această categorie, fiind secondați de olandezi (43%). În România, doar 5% dintre bărbați se încadrează în segmentul egocentricilor.
Circa 14% din bărbații europeni cu vârste de 25-39 de ani se înscriu în categoria bărbaților neimplicați, concentrați pe nevoile lor. Aceștia trăiesc conform principiului „carpe diem” și nu vor să își asume angajamente serioase. În ceea ce-i privește pe bărbații români, numai 11% fac parte din acest segment.
Studiul, realizat cu ajutorul a 12.000 de bărbați, dintre care 1.083 de români, din 15 țări europene, relevă faptul că bărbații tineri întârzie să se maturizeze și restabilesc pietrele de hotar ale vârstei adulte, trecând cu mult peste vârsta de 30 de ani înainte de a-și lua o casă sau de a face un copil.
Atunci când totuși se căsătoresc și au copii, bărbații tineri din România nu cred în egalitate când vine vorba de creșterea copiilor, 46% considerând că este mai important ca tații să ofere „sprijin emoțional decât financiar” și 44% că un bărbat poate crește un copil la fel de bine ca o femeie. Ei se află în topul trei al tuturor țărilor europene în ceea ce privește importanța egalității într-o relație, 82% fiind de părere că este un element esențial.
De asemnea, românii tineri se află în top și atunci când este vorba de importanța de a fi considerat expert într-un anumit domeniu de activitate, peste 62% dintre ei dorind să fie văzuți ca niște persoane bine informate, care dispun de cunoștințe specializate.
Pe de altă parte, studiul mai relevă că bărbații din Europa de Vest și de Sud sunt mai obișnuiți cu rutina de îngrijire, deși, în general, mulți bărbați consideră că îngrijirea sănătății este o chestiune pentru femei.
„Este fascinant să vezi măsura în care egalitatea sexelor a făcut ca masculinitatea modernă să fie atât de complexă. Există o presiune tot mai mare asupra tinerilor bărbați din partea familiei și a mediului de lucru, și cel mai important din partea propriilor persoane, pentru a găsi rolul cu care ei și societatea se simt confortabil”, a declarat Maurizio Vitale, vicepreședinte al departamentului de Marketing și comunicare al Discovey Networks EMEA.