Timp de cinci zile, între 29 mai și 2 iunie, centrul comercial Iulius Mall Suceava va găzdui o expoziție fotografică inedită – Proiectul 112 – care va prezenta victime ale violenței domestice, într-o viziune ceva mai neobișnuită.
„Statistic vorbind, victimele sunt femeile, iar bărbații, agresorii. Tocmai de aceea rolurile au fost inversate. Încercăm să demonstrăm bărbaților cum arată violența domestică pe propria lor piele, i-am fotografiat în situații în care multe dintre femei se află. Am ales personalități, pentru că sunt lideri de opinie. Poate că în felul ăsta bărbații vor înțelege că violența nu este un argument”, a declarat Alex Gâlmeanu, fotograful care va prezenta 24 de fotografii care înfățișează bărbați de succes din show-biz-ul românesc și din mediul de afaceri, medicină, modă, mass-media etc, într-o postură nouă, aceea de victime ale violenței domestice.
Inițiatorul proiectului, Mihaela Berciu, consultant de imagine, și fotograful Alex Gâlmeanu reunesc în cadrul acestei expoziții 24 de bărbați celebri: Ilie Năstase, Dan Bittman, Elan Schwartzenberg, Răzvan Ciobanu, Lucian Mândruță, Andi Moisescu, Tudor Chirilă, Alexandru Abagiu, Cătălin Botezatu, dr. Constantin Stan, Răzvan Mazilu, Andrei Gheorghe, Florin Piersic Jr., Cristian Mungiu, Edi Petroșel, Horia Brenciu, Tudor Giurgiu, Dan Chișu, Smiley, Mihai Petre, Cătălin Ștefănescu, Dragoș Bucurenci, Vlad Craioveanu și Mihai Dobrovolschi.
„Stop violenței în familie!” este mesajul principal al Proiectului 112, al cărui scop este de a sprijini cu fonduri Programul CASABLU, inițiat în mai 2002, în cadrul căruia funcționează un centru de consiliere socială, psihologică și juridică și un adăpost, cu adresa confidențială, în care femeile și copiii victime ale violenței în familie pot fi găzduiți între una și șase luni.





