Secția 5 Poliție Rurală Dărmănești a fost sesizată sâmbătă seară de un localnic de 36 de ani despre faptul că a fost victima unei agresiuni. Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 19.30, între victimă și un tânăr de 24 de ani, din localitate, a avut loc un conflict spontan, iar tânărul a scos un cuțit și l-a tăiat la antebrațul mâinii drepte pe bărbatul de 36 de ani, după care a fugit. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale „În cauză se efectuează cercetări, față de agresorul de 24 de ani, sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, se precizează în comunicatul poliției.





