Un bărbat din Ulma a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovit puternic la cap de creanga unui copac. Accidentul s-a petrecut în timp ce bărbatul, împreună cu un coleg de-al său, efectua lucrări de defrișare a unor arbori într-o pădure din zona comunei Ulma.
Alarma a fost dată prin intermediul unui apel la 112 de către un bărbat din comuna Straja, care i-a anunțat pe polițiștii din Ulma, în cursul dimineții de miercuri, despre producerea unui accident în timpul defrișării unor arbori.
În urma deplasării la fața locului polițiștii au constatat că victima, în calitate de ajutor de fasonator mecanic, asista la debitarea unui arbore în zona Roșâșnei, operație efectuată de către un fasonator. În timp ce celălalt bărbat tăia cu drujba un molid, în cădere acesta a lovit un fag, din care s-a rupt o creangă care l-a lovit pe ajutorul său în zona capului. Leziunile provocate au fost grave, chiar dacă victima purta cască de protecție. În scurt timp, cei din preajmă l-au contactat telefonic pe administratorul firmei, care a solicitat intervenția urgentă a unei ambulanțe pentru transportarea victimei la spital. Colegii de muncă l-au coborât din pădure cu utilajul forestier TAF pe bărbatul rănit, după care l-au pus într-o autoutilitară și au pornit spre Spitalul Municipal Rădăuți. Ajunși în comuna Brodina, în apropierea Bisericii Ortodoxe din satul Sadău, victima a fost preluată de un echipaj SMURD și transportat la Spitalul Municipal Rădăuți.
Administratorul firmei i-a anunțat pe reprezentanții Ocolului Silvic despre cele petrecute, fiind în același timp luată legătura cu Inspectoratul Teritorial de Muncă, care a fost informat despre evenimentul care a avut loc, urmând ca la fața locului să se deplaseze o echipă operativă care va efectua cercetări. La fața locului a fost identificată casca de protecție pe care o purta pe cap victima, care din cauza loviturii a fost proiectată la câțiva metri de locul impactului. Polițiștii fac în continuare cercetări în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.





