Bărbat mort după ce mașina cu care circula a intrat într-un stâlp



Bărbat mort după ce mașina cu care circula a intrat într-un stâlp
Bărbat mort după ce mașina cu care circula a intrat într-un stâlp

Un bărbat în vârstă de 35 de ani a murit luni seară după ce mașina cu care circula a intrat într-un stâlp de electricitate.

Teribilul accident s-a produs la Ostra, spre Tărnicioara, iar evenimentul a fost anunțat la serviciul unic de urgență 112 cu puțin înainte de miezul nopții.

În autoturismul marca Audi se aflau două persoane, iar una a rămas încarcerată.

Pentru extragerea bărbatului care era în stare de inconștiență au lucrat echipajele de la descarcerare.

Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical sosit la fața locului, care a început manevrele de resuscitare, dar, din păcate, fără folos.

La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.



Recomandări