Un bărbat a fost lovit în cap cu un lanț, de mai mulți hingheri, după ce i-a atacat cu o drujbă, nemulțumit că ridicau câini fără stăpân de pe o stradă din Sectorul 2 al Capitalei, potrivit unor surse din Poliție, informează Mediafax. Incidentul a avut loc pe strada Cercului, după ce un bărbat angajat să toaleteze copacii din zonă a atacat cu drujba hingherii, unul dintre aceștia lovindu-l în cap cu un lanț.Bărbatul a ajuns la Spitalul de Urgență Floreasca, cu o plagă la scalp. Medicii i-au suturat rana și apoi l-au lăsat să plece, nefiind necesară internarea acestuia.Ulterior, atât persoana rănită cât și hingherii implicați în conflict au mers la Secția 8 Poliție pentru a depune plângere, au precizat sursele citate.


