Bărbat lăsat fără 2.000 de lei, la un bufet din Suceava



Luni, la ora 12.00, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată de Vasile C., de 41 ani, din comuna Horodniceni, cu privire la faptul că vineri persoane necunoscute i-au sustras din buzunar suma de 2.000 lei.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că vineri seara, în jurul orei 18.00, reclamantul fiind pe raza municipiului Suceava, a intrat într-un bufet din curtea unei unități autoservice, pentru a servi masa, timp în care în unitate a intrat o femeie ce era însoțită de un bărbat, care, după ce au comandat de mâncare, s-au așezat la aceeași masă.
În momentul când reclamantul a dorit să achite consumația, femeia a observat locul de unde a scos bani, iar la scurt timp, profitând de neatenția lui, i-a băgat mâna în buzunarul de la piept al cămășii, sustrăgându-i suma de 2.000 lei.
„S-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliției.