Un bărbat de 39 de ani din satul Văratec, comuna Salcea, a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat de tatăl concubinei sale. Agresiunea a avut loc vineri seara dar de abia a doua zi, sâmbătă, partea vătămată s-a prezentat la spital, ocazie cu care a fost înștiințată și poliția.
Cătălin M. s-a deplasat vineri seara la locuința prietenei sale aflată în aceeași localitate. Ajuns acolo, bărbatul a stat de vorbă cu concubina sa în dreptul porții, fiind observat la un moment dat de tatăl acesteia, care nu era de acord cu relația dintre cei doi. Dorind să-și ocrotească fiica, bărbatul de 62 de ani, Viorel B., a scos un briceag și l-a înțepat în zona toracelui pe „musafirul” de la poartă.
Deși rănit, partea vătămată a refuzat internarea în spital.
Polițiștii au deschis dosar de cercetare penală tatălui femeii, Viorel B., sub aspectul comiterii infracțiunilor de „port fără drept al unui obiect confecționat pentru tăiere în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică” și „loviri sau alte violențe”.