Tragic

Bărbat imobilizat la pat, mort într-un incendiu izbucnit de la o țigară

Un bărbat din comuna Bosanci, bolnav și imobilizat la pat, a murit, miercuri seară, după ce a adormit și a uitat o țigară aprinsă, care a dus la izbucnirea unui incendiu.
Tragicul eveniment s-a petrecut în jurul orei 22:00.
Victima, Gheorghe S., în vârstă de 59 de ani, și-a aprins o țigară, însă la un moment dat a adormit, fără a mai apuca să o stingă. De la restul de țigară a luat foc plapuma cu care era învelit, precum și alte materiale textile din jurul patului.
Bărbatul a fost găsit câteva minute mai târziu, de soția sa, în stare de inconștiență.
Deși rudele l-au scos în curtea locuinței și au sunat la ambulanță, pentru Gheorghe S. nu s-a mai putut face nimic.
În câteva minute, la fața locului au ajuns și pompierii și un echipaj SMURD. Cadrele medicale au încercat resuscitarea victimei, însă manevrele s-au dovedit a fi inutile, fiind constatat decesul victimei.
Din câte se pare, Gheorghe S. a murit în urma intoxicației cu monoxid de carbon, însă o cauză exactă a decesului va fi stabilită de medicii legiști în urma necropsiei.
Pompierii au stins incendiul în aproximativ trei sferturi de oră, pagubele materiale fiind estimate la circa 1.000 de lei.
În urma incendiului s-au degradat planșeul și pereții camerei, pompierii oprind la timp extinderea flăcărilor.

Recomandări

Un bărbat de 76 de ani a făcut atac de panică după ce a văzut că munca de o viață este mistuită de flăcări

Un bărbat este în stare gravă, după ce autoturismul în care era, scăpat de sub control într-o curbă, s-a lovit de un autotren