Moarte suspectă

Bărbat găsit mort, sub un copac, cu o tăietură la gât și venele tăiate



O descoperire înfiorătoare a fost făcută în noaptea de sâmbătă spre duminică pe un ogor dintre localitățile Pârteștii de Sus și Solonețul Nou, în comuna Cacica, un bărbat în vârstă de 37 de ani fiind găsit mort sub un copac, cu o înțepătură profundă la gât și tăieturi la încheietura unei mâini. Polițiștii cred că au de a face cu o sinucidere, pusă la cale de un om hotărât să moară. Cel puțin în prima fază a anchetei aceștia nu au găsit elemente clare care să-i facă să creadă căau de a face cu un omor. Lămuriri suplimentare erau așteptate de la medicii legiști care au efectuat ieri autopsia.
Descoperirea șocantă, făcută de un proprietar de oi din localitate
Sâmbătă noapte, în jurul orei 23.30, polițiștii Secției Rurale Gura Humorului au fost sesizați despre faptul că pe un teren agricol din zona amintită se află un bărbat mort, plin de sânge. În scurt timp s-a stabilit că este vorba de Silviu Ion V., în vârstă de 37 de ani, din comuna Poieni Solca. Acesta lucra ca zilier la o familie din satul Runcu, comuna Cacica, ocupându-se de păstoritul oilor.
Din cercetările polițiștilor rezultă că sâmbătă dimineață, în jurul orei 9.00, bărbatul a plecat cu oile la pășunat, totul decurgând ca într-o zi normală. Câteva ore mai târziu, proprietarul oilor a fost sesizat de vecini de-ai săi că ovinile nu sunt supravegheate și au intrat pe alte ogoare.
Inițial, proprietarul a adunat oile după care, seara, a început să-l caute și pe ciobanul dispărut.
Aproape de miezul nopții, pe un teren pășune aflat la câteva sute de metri de DN 2E din Cacica, proprietarul oilor și fiul său au dat de corpul neînsuflețit al bărbatului.
La fața locului au ajuns criminaliști ai poliției, care au constatat că bărbatul decedat prezenta o plagă înțepată în zona stângă a gâtului precum și una tăiată în zona venelor încheieturii mâinii stângi iar în mâna dreaptă avea un cuțit.
Alcool și depresie din cauza pierderii unei moșteniri
Din declarațiile adunate de polițiști rezultă că bărbatul obișnuia să consume cantități mari de alcool, iar în ultima perioadă de timp avea tendințe de suicid, după ce își pierduse speranța de a mai moșteni o casă din Cacica, care aparținuse bunicului său.
Având în vedere poziționarea victimei și leziunile de pe corp, specialiștii criminaliști și judiciariștii poliției nu au suspiciuni privind cauza decesului și opinează că a fost vorba de o automutilare, în scop suicidal.
Totuși, conform procedurilor, cercetările continuă, pentru a se stabili împrejurările exacte în care s-a produs decesul.
S-a sinucis la 29 de ani
Cu o zi înainte, vineri, și un tânăr în vârstă de 29 de ani a ales să-și pună capăt zilelor. Vladimir T., din comuna Horodnic de Jos, a fost găsit spânzurat într-o anexă a casei în care locuia împreună cu soția sa.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care a încercat manevre de resuscitare timp de aproximativ 35-40 de minute. Din păcate, era mult prea târziu pentru tânărul în vârstă de 29 de ani.
Din primele audieri efectuate, polițiștii nu au putut identifica vreun motiv pentru care s-a ajuns la sinucidere.
În cauză a fost deschis un dosar penal și se continuă cercetările. Polițiștii nu au identificat urme de violență sau alte leziuni care să creeze suspiciuni cu privire la cauza decesului.
A lovit cu pumnul în sticla unui geam, a sângerat abundent și a murit
Șirul nenorocirilor din ultimele zile este completat de moartea unui alt tânăr în vârstă de 29 de ani, din Ostra, care și-a provocat o tăietură fatală după ce a lovit violent, cu mâna, sticla de la ușa din baie.
Pe 31 mai, în jurul orei 23.00, polițiștii de la Frasin au fost sesizați de faptul că un tânăr de 29 de ani s-a tăiat al antebrațul stâng, la domiciliul său din Ostra. Din cercetări a rezultat că tânărul era în stare avansată de ebrietate și a lovit cu mâna stângă în sticla de la ușa de acces în baie. El s-a tăiat într-un ciob și și-a provocat o plagă la antebrațul stâng, sângerând abundent.
Personalul de la Ambulanța Gura Humorului ajuns la fața locului l-a găsit pe tânăr în stop-cardio respirator însă, inițial, acesta a fost resuscitat cu succes. Tânărul a ajuns la Spitalul Gura Humorului, unde a intrat într-un al doilea stop cardio-respirator și a decedat.



Recomandări

Fundația „Sânge pentru România” a demarat o campanie umanitară pentru un bărbat care suferă de fibromialgie

Fundația „Sânge pentru România” a demarat o campanie umanitară pentru un bărbat care suferă de fibromialgie
Fundația „Sânge pentru România” a demarat o campanie umanitară pentru un bărbat care suferă de fibromialgie

Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit

Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit
Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit