Caz problematic

Bărbat dus la Psihiatrie după ce și-a dat foc la casă de două ori în aceeași zi

Un bărbat din Arbore a sunat la 112, miercuri seară, cu privire la faptul că fratele său ar fi dat foc la casă.
Un echipaj de la Poliția Solca, deplasat la fața locului, l-a găsit în scurt timp pe cel care a sunat la 112. Bărbatul era incoerent și în stare avansată de ebrietate.
Incendiul a fost localizat și stins de către pompierii ajunși la fața locului, fără a se fi propagat în exteriorul locuinței.
Pagubele au fost limitate la nivelul mobilei din casă.
Din cercetări și după audierea celor prezenți a rezultat că cel care a dat foc la casă a fost chiar bărbatul care a sunat la 112, nicidecum fratele acuzat.
Mai mult, în aceeași zi, respectivul a pus foc de două ori în locuință. Primul incendiu a produs pagube minime și a fost stins de către un vecin.
Incendiatorul a repetat acțiunea în scurt timp, după care și-a alertat vecinii și a sunat la 112.
Bărbatul este cunoscut cu probleme psihice și ar mai fi încercat să dea foc locuinței.
Prin urmare, sub supravegherea poliției, bărbatul a fost ridicat de la fața locului și internat la Spitalul municipal Rădăuți – secția Psihiatrie.

Recomandări

Alexandru Hurjui, primar Broșteni: „500 de case avariate și 40 distruse. Peste 2.500 de oameni afectați”

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană