Un bărbat de 50 de ani din comuna Pătrăuți, a fost bătut de un consătean cu 15 ani mai tânăr, duminică seară, în propria sa locuință.
Vasile L., victima agresiunii, se afla singur în locuință când „s-a trezit” cu consăteanul său, Gheorghe B., de 35 de ani, care l-a agresat fizic, lovindu-l cu pumnii. Bărbatul agresat a reușit totuși să-l scoată pe „musafirul nepoftit” din locuință, încuind ușa. După puțin timp, agresorul a revenit încercând să intre din nou în casa bărbatului de 50 de ani. Speriat, acesta din urmă s-a deplasat la un vecin de unde a sunat la poliție.
La ieșirea din locuința vecinului, Vasile L. a fost așteptat și amenințat de Gheorghe B.
Polițiștii i-au întocmit agresorului, dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „violare de domiciliu”, „loviri sau alte violențe” și „amenințare”.