Deces

Bărbat din Milișăuți, găsit mort pe marginea drumului de către un vecin

Bărbatul a murit la 45-50 de metri de casa în care locuia
Bărbatul a murit la 45-50 de metri de casa în care locuia

În cursul zilei de vineri, în jurul orei 11:00, Poliția orașului Milișăuți a fost sesizată prin 112 de către un localnic cu privire la faptul că l-a găsit pe vecinul său mort, pe marginea drumului. La fața locului s-a deplasat o ambulanță, cadrele medicale constatând faptul că bărbatul a murit în urma unui stop cardiac.
Din verificările efectuate s-a stabilit că bărbatul a murit la 45-50 de metri de casa în care locuia singur, acesta fiind divorțat din anul 2002, iar singura rudă cu care păstra legătura era un frate din comuna Bălcăuți. Martorii prezenți la fața locului au declarat că bărbatul nu a fost văzut în cursul zilei de vineri, însă acesta era cunoscut ca fiind consumator de băuturi alcoolice.
În cauză s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.

Recomandări

După scandalul de agresiune și perchezițiile de la domiciliu, primarul din Mitocu Dragomirnei și-a luat concediu medical

La perchezițiile de la cabana primarului Reziuc din Dragomirna nu a fost găsit pistolul cu care și-ar fi amenințat concubina

Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, și-a agresat concubina și ar fi amenințat-o cu un pistol
Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, și-a agresat concubina și ar fi amenințat-o cu un pistol