Bărbat din Liteni, reținut în arestul poliției pentru tentativă de omor

Arestul IPJ Suceava
Arestul IPJ Suceava

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Liteni, este cercetat pentru trei infracțiuni, printre care și tentativă de omor, după un scandal petrecut luni într-un bar din localitate. Acesta este acuzat că a bătut cu un obiect contondent un consătean în vârstă de 24 de ani. Victima a fost examinată la Serviciul de Medicină Legală Suceava, stabilindu-se faptul că leziunile produse de obiectul contondent folosit de agresor necesită pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale, iar viața acesteia a fost pusă în primejdie.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Serviciul Investigații Criminale Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tentativă de omor”, „port sau folosire fără drept de obiecte periculoase” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”.
„În cauză s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a autorului, ce a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava, urmând ca, la 29.08.2018, acesta să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventivă”, se precizează în comunitatul poliției.

Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Arestul modernizat al Poliției Suceava are sală cu geam opac între victime și autori și cameră pentru întâlniri private

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj