Bărbat de 56 de ani, prins la furat de bare metalice dintr-un bloc în construcție



Un bărbat de 56 de ani a fost prins în flagrant de polițiști miercuri seara, în timp ce sustrăgea bare metalice dintr-un bloc în construcție din municipiul Suceava. Individul, Mircea N., localnic, a fost văzut de polițiști cum a aruncat de la etajul clădirii șase bare din fier forjat, în lungime de doi metri fiecare.
Administratorul clădirii, Bogdan P., de 27 de ani, localnic a sesizat miercuri dimineață oamenii legii despre faptul că în intervalul a trei zile, de sâmbătă până luni, 18-20 mai, din blocul în construcție pe care-l administrează, au fost sustrase aproximativ 50 de bare metalice, în valoare totală de 2.200 lei. În seara aceleiași zile bărbatul a revenit cu un telefon către poliție sesizând că exista o persoană care sustrăgea bare de fier chiar în acel moment. Astfel oamenii legii l-au prins în flagrant pe bărbatul de 56 de ani, căruia i-au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „tentativă de furt calificat”. Față de același individ, polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili dacă tot el a sustras și cele 50 de bare de fier, conform sesizării administratorului clădirii.