Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Milișăuți, a murit după ce a fost călcat de un tractor. Cumplitul accident s-a petrecut luni seară, în jurul orei 21.30, pe DN 2H, în orașul Milișăuți.
Mihai Smandici, în vârstă de 43 de ani, localnic, conducea un tractor agricol, cu semiremorcă, pe DN 2 H, în Milișăuți.
Conform anchetei poliției, tractoristul, ajuns în dreptul locuinței sale, a parcat pe partea dreaptă, așteptând eliberarea curții sale, în care se afla un microbuz, după care a virat stânga, spre gospodărie. În momentul efectuării acestei manevre la stânga, tractoristul a trecut cu roata dreapta spate a utilajului peste un pieton care se deplasa pe acostament. Acesta din urmă, Nicolai Marciuc, bărbatul în vârstă de 53 de ani, a decedat imediat, înainte ca personalul medical de pe ambulanță să ajungă la fața locului.
Anchetatorii nu au putut stabili foarte clar cum a ajuns victima între roțile tractorului. Cea mai probabilă variantă luată în calcul este ca acesta să fi căzut accidental între roata din față și cea din spate, moment în care a fost călcat ori să fi fost acroșat de vehicul.
Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă ancheta pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.