Tragic

Bărbat de 51 de ani, găsit mort, carbonizat, în casa care i-a luat foc

Un bărbat din satul Mihoveni, comuna Șcheia, a fost găsit mort, carbonizat, în propria locuință, care a luat foc în noaptea de joi spre vineri, aproape de miezului nopții. Alarma la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava s-a dat în jurul orei 23.40, iar la sosirea pompierilor focul era deja extins la acoperișul casei, în hol și într-o cameră de locuit.
La fața locului au intervenit pompierii militari de la Suceava, cu două mașini de stingere și cu o ambulanță SMURD.
Pompierii au putut pătrunde în interior abia după localizarea focului. În interior a fost găsit un trup carbonizat, al unui bărbat în vârstă de 51 de ani, localnic.
Din cercetările ulterioare ale polițiștilor de la Secția Rurală Șcheia a rezultat că bărbatul a consumat în exces băuturi alcoolice la barurile din Mihoveni, iar în jurul orei 22.00 un nepot l-a găsit căzut lângă un gard, în stare avansată de ebrietate. Nepotul l-a urcat în mașină și l-a dus acasă.
La aproximativ o oră și jumătate, sora bărbatului a sesizat că locuința acestuia a luat foc.
Incendiul a distrus acoperișul casei, holul și camera de locuit, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.
Cea mai plauzibilă variantă este că sursa probabilă de producere a incendiului a fost jar sau scântei provenind de la o țigară, care au aprins materialele textile din cameră.
Focul a fost lichidat în jurul orei 1.00.
Pompierii transmit că au salvat restul casei de locuit și magazia de materiale.
Polițiști au deschis un dosar de cercetare penală în cadrul căruia continuă cercetările, însă nu par a exista dubii cu privire la cum s-a produs nenorocirea.

Recomandări

Trenul care a izbit în plin o mașină lângă Suceava, implicat și într-un accident mortal, în care a decedat un bătrân de 88 de ani din Stroiești