Rădăuți

Bărbat de 46 de ani accidentat grav, după ce a fost surprins între o locomotivă și un vagon

Un bărbat din Dornești a fost victima unui accident deosebit de grav, după ce în noaptea de luni spre marți a fost surprins între un vagon și o locomotivă, în incinta fabricii aparținând firmei Schweighofer Holzindustrie din zona industrială a municipiului Rădăuți.
Puțin după miezul nopții de luni spre marți, manevrantul de vagoane Mihai Boștiog, în timp ce intenționa să lege un grup de vagoane de o locomotivă, a fost surprins între primul vagon și locomotivă, mai precis între tamponul locomotivei și peretele frontal al vagonului. Bărbatul accidentat grav a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticat cu „fractură bazin, hematomie, suspect leziuni coloană”, leziuni pentru care necesită circa 30-40 de zile de îngrijiri medicale, în cazul în care nu vor apărea complicații.
Puțin mai târziu, din cauza gravității rănilor, s-a decis transferul acestuia la Spitalul Județean Suceava. Polițiștii rădăuțeni au întocmit acte premergătoare cercetării penale pentru vătămare corporală din culpă și s-a decis sesizarea Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava.

Recomandări

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Trenul care a izbit în plin o mașină lângă Suceava, implicat și într-un accident mortal, în care a decedat un bătrân de 88 de ani din Stroiești

Șoferul mașinii lovite de tren a evitat moartea la mai puțin de un metru. Accidentul s-a produs la o trecere cu vizibilitate bună

Revenit după o accidentare gravă, suceveanul Alin Conache a fost decisiv pentru Steaua într-o victorie foarte importantă