Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din satul Pâraie, comuna Mălini, a sfârșit tragic după ce a pierdut controlul asupra tractorului pe care îl conducea, în timp ce tracta o căruță încărcată cu lână.
Joi seară, în jurul orei 20.45, polițiștii de la Secția Rurală Mălini au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că un tractor s-a răsturnat pe raza comunei, iar un bărbat este prins sub el.
Până la sosirea poliției, personalul medical a constatat decesul bărbatului.
Din cercetări a rezultat că bărbatul de 44 de ani se întorcea de la stâna socrului său din Mălini, unde a încărcat lână într-un atelaj hipo, tractând atelajul cu tractorul.
Accidentul s-a produs pe un drum agricol neclasificat, în momentul în care tractorul a coborât o pantă abruptă. Scăpat de sub control, tractorul s-a răsturnat, bărbatul fiind prins sub vehicul.
Conform procedurilor, polițiștii au deschis un dosar penal de ucidere din culpă și au dispus efectuarea necropsiei cadavrului.
Accident mortal
Bărbat de 44 de ani, strivit de tractorul pe care îl conducea
