Un bărbat în vârstă de 33 de ani a ajuns la spital cu gamba unuia dintre picioare secționată de tren, ancheta poliției arătând că cel mai probabil acesta dormea lângă calea ferată. Stupidul accident s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 3.45, între stațiile CFR Grădinița și Coșna.
Bărbatul, Aurel S., în vârstă de 33 de ani, domiciliat în comuna bistrițeană Lunca Ilvei, se afla în afara căii ferate, doar unul dintre picioare fiind pe șină. El a fost călcat de un tren de marfă care se deplasa pe relația Dej – Vatra Dornei, urmare a accidentului circulația feroviară fiind întreruptă aproximativ o oră.
Lucrătorii de la Serviciul Județean al Poliției Transporturi Suceava au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.