Accident

Bărbat cu piciorul rupt sub tractorul pe care îl tracta

Un bărbat în vârstă de 66 de ani din comuna Moara a suferit o gravă leziune, fractură de femur drept, după ce piciorul i-a fost prins sub un tractor. Accidentul s-a petrecut vinerea trecută, în jurul orei 19.30, pe strada Universității din Moara, în timp ce bărbatul de 66 de ani, tractorist, îi dădea o mână de ajutor unui consătean, tot tractorist, al cărui utilaj era defect.
Conform anchetei poliției, Aurel B., în vârstă de 66 de ani, din Moara, conducea un tractor agricol înregistrat, care tracta un al doilea tractor, la volanul căruia se afla Gheorghe I., în vârstă de 75 de ani, și el din Moara.
La un moment dat, rezultă din anchetă, ambii au coborât pentru a desface cablul de tractare, însă bărbatul de 75 de ani nu a frânat corespunzător tractorul. Vehiculul s-a deplasat înainte în jur de un metru, suficient cât să-l accidenteze grav pe bărbatul de 66 de ani, care desfăcea cablul de tractare.
Medicii de la Spitalul Județean Suceava au estimat că pacientul are nevoie de 30-45 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu intervin complicații.
După ce au efectuat verificări în baza de date, polițiștii au constatat că cei doi bărbați din Moara nu au permise de conducere.
Poliția mai precizează că cei doi nu se aflau sub influența alcoolului.

Recomandări

Bărbatul accidentat mortal pe str. Traian Vuia traversase pe trecerea de pietoni. Șoferul unui autoturism l-a lovit în plin, de lângă un camion

Un bărbat care a încercat să incendieze locuința fratelui, arestat după ce a încălcat mai multe ordine de protecție