Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din comuna Stulpicani, a suferit arsuri pe mare parte din corp după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări, ieri dimineață, în urma unui incendiu izbucnit de la coșul de fum deteriorat.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, incendiul a fost anunțat la dispeceratul pompierilor în jurul orei 6:50, la fața locului fiind trimise echipaje de la Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc, precum și membrii serviciului voluntar pentru situații de urgență al comunei.
La sosirea pompierilor, ardeau acoperișurile casei și a unei anexe, iar flăcările amenințau să se extindă la o gospodărie învecinată.
Intervenția pompierilor a fost îngreunată și de gerul cumplit de afară, la acea oră înregistrându-se în Stulpicani minus 29 de grade Celsius.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 10:30, proprietarul, Vasile M. fiind transportat la spital cu arsuri de gradul III și IV la picioare și la nivelul abdomenului și arsuri de gradul I și II la nivelul feței și pe mâini.
„Au ars acoperișul casei, pe o suprafață de 100 mp, și acoperișul anexei, pe o suprafață de 30 mp, degradându-se pereții portanți ai locuinței și obiecte de mobilier”, se precizează în comunicatul ISU Suceava.
Tot din cauza unui coș de fum amplasat necorespunzător față de materiale combustibile a ars, în urmă cu două zile, la Vicovu de Jos, o clădire din incinta unei societăți comerciale cu profil de prelucrare/debitare lemn.