Bărbat condamnat pentru că i-a spart iubitei contul de Facebook și a făcut publice conversațiile ei



Un bărbat din Alba a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, fiind acuzat că a spart contul de Facebook al iubitei sale, a intrat în mesaje, i-a copiat discuțiile private și le-a făcut publice, pe pagina personală a femeii. Decizia nu este definitivă.
Tribunalul Alba l-a condamnat pe tânăr la 1 an și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic, 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de alterarea integrității datelor informatice 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de transfer neautorizat de date informatice.
”Contopește pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare la care se adaugă un spor de 8 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse) urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare. (…) suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani”, se arată în decizia Tribunalului Alba.
Dosarul va ajunge în 30 ianuarie la Curtea de Apel Alba Iulia.
Cazul a fost instrumentat de DIICOT, iar în rechizitoriu se arată că inculpatul a accesat fără drept contul Facebook al persoanei vătămate, în scopul obținerii de date informatice.
”S-a mai reținut că (…) la intervale diferite de timp, același inculpat a modificat parola de acces, apoi a restricționat accesul la datele informatice din conținutul contului Facebook al persoanei vătămate (…) A transferat neautorizat date informatice din sistemul informatic al persoanei vătămate către alte persoane care nu erau îndreptățite să le primească și vizualizeze”, se arată în actul de sesizare a instanței.
Practic, inculpatul a intrat în mesajele tinerei, de unde a copiat discuții private purtate cu alte persoane pe care le-a postat, ulterior, fie pe pagina personală a tinerei de pe Facebook, fie le-a transmis altor ultilizatori ai rețelei.
Apărătorul inculpatului a arătat, în fața judecătorilor, că bărbatul a avut o conduită bună, de recunoaștere și regret a faptelor, are o vârsta tânără (33 de ani), nu are antecedente penale, iar față de împrejurarea că a conștientizat gravitatea faptei și urmările acesteia. Bărbatul a acționat astfel din cauza geloziei.



Recomandări

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe Whatsapp și pe Facebook

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook
Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook

Sucevean condamnat pentru trafic de droguri, după furturi, tâlhării, ultraj și chiar evadare din sala de judecată

Sucevean condamnat pentru trafic de droguri, după furturi, tâlhării, ultraj și chiar evadare din sala de judecată
Sucevean condamnat pentru trafic de droguri, după furturi, tâlhării, ultraj și chiar evadare din sala de judecată