Bărbat condamnat la 6 ani și 4 luni de închisoare după ce l-a urmărit și lovit cu mașina pe fratele său, iar pe fiul acestuia l-a călcat

Ilie Hapiuc s-a predat singur și a fost dus la Penitenciarul Botoșani
Ilie Hapiuc s-a predat singur și a fost dus la Penitenciarul Botoșani

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Grănicești, a fost săltat de polițiști în urma unei condamnări definitive la o pedeapsă de 6 ani, 4 luni și 20 de zile de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de „tentativă la violență în familie”, „distrugere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Ilie Hapiuc s-a predat singur și a fost dus la Penitenciarul Botoșani.
Din ancheta procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a rezultat că între Ilie Hapiuc și fratele său Toader, în vârstă de 42 de ani, exista o stare de animozitate veche și foarte pronunțată. În acest context, pe 21 august 2015, Ilie Hapiuc, aflat la volanul unui Opel Astra, pe raza satului Slobozia Sucevei, l-a observat pe fratele său și pe cei doi băieți ai acestuia, în timp ce se îndreptau spre casele lor pe biciclete. Autorul a accelerat autoturismul și s-a deplasat în viteză spre zona de imaș în care se aflau cei trei.
În primă fază, rezultă din anchetă, autorul i-a lovit cu mașina pe fratele său și pe unul din fiii acestuia, în vârstă de 16 ani.
„Ulterior, inculpatul a oprit mașina și a întors-o, cu intenția de a-l lovi a doua oară pe fratele său. În momentul când a făcut această manevră de întoarcere a trecut cu roțile mașinii peste corpul victimei H. D. L. (n.r. – minorul de 16 ani). În continuare, inculpatul s-a deplasat spre fratele său, care tocmai se ridicase de pe iarbă, după ce a fost proiectat ca urmare a primului impact, iar în momentul în care a ajuns lângă acesta l-a atins cu partea laterală a mașinii, în acest mod victima fiind lovită a doua oară”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Episodul 2: a coborât din mașină și și-a atacat fratele cu o lopată
Scenele violente nu s-au oprit aici. Inculpatul a oprit mașina și a scos din portbagaj o lopată. Și fratele său a luat din iarbă o botă din răchită, arată anchetatorii, între cei doi urmând o nouă altercație violentă. Această altercație a fost oprită de polițiștii care au ajuns la fața locului după un prim apel la 112.
Cel mai grav rănit a fost minorul de 16 ani, care a fost diagnosticat cu leziuni care au necesitat 44-45 de zile de îngrijiri medicale în vederea vindecării. În privința tatălui său, acesta a fost diagnosticat cu excoriații care au necesitat 2-4 zile de îngrijiri medicale.
Ilie Hapiuc a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de „tentativă la violență în familie” (asimilată tentativei de omor, dar pedepsită mai aspru când este vorba de o agresiune între membrii familiei), „distrugere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Recomandări

Condamnări până la 7 ani și jumătate de închisoare pentru liderii grupării care aducea mari cantități de canabis din Spania

Bărbatul accidentat mortal pe str. Traian Vuia traversase pe trecerea de pietoni. Șoferul unui autoturism l-a lovit în plin, de lângă un camion