Bărbat cercetat după ce a cumpărat un permis de conducere fals de la un prieten din Belgia

Bărbat cercetat după ce a cumpărat un permis de conducere fals de la un prieten din Belgia
Bărbat cercetat după ce a cumpărat un permis de conducere fals de la un prieten din Belgia

Un sucevean s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins în timp ce conducea un autovehicul la volanul căruia se urcase după ce a consumat băuturi alcoolice și avea și un permis de conducere fals. Polițiștii Secției Rurale Șcheia au tras pe dreapta, la Moara Carp, duminică seară, un autovehicul marca Volkswagen. Șoferul a înmânat pentru control un permis care nu avea toate elementele de siguranță, motiv pentru care polițiștii au apelat la colegii lor pentru a verifica actul.
Între timp, l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, iar acesta a indicat o valoare de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, au aflat că permisul era fals. Bărbatul de la volan a recunoscut apoi că a cumpărat permisul de la un prieten din Belgia, care, la rândul său, l-ar fi cumpărat de pe internet. Acum, șoferul este cercetat penal pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Recomandări

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său