Bărbat care aducea din Maramureș două tone de alcool, reținut și pus sub acuzare

Alcoolul fără acte era adus din Maramureș

Un bărbat care a fost oprit în trafic în zona Câmpulung Moldovenesc s-a ales cu dosar penal, dar și cu 24 de ore de arest preventiv.
În autoutilitara pe care acesta o conducea s-au găsit nu mai puțin de 2.000 de litri de alcool, pe care bărbatul îl cumpărase din Maramureș și urma să îl comercializeze pe piața suceveană.
Marfa, în valoare de 80.000 de lei, a fost reținută. Polițiștii au mai ridicat 2.000 de lei și un telefon mobil.
Mașina, evaluată la 30.000 de lei, a fost indisponibilizată și sigilată în curtea Poliției Câmpulung Moldovenesc.
Pentru a documenta întregul caz, polițiștii au solicitat și aprobarea pentru efectuarea unui număr de cinci percheziții în județele Suceava și Maramureș, inclusiv asupra a trei autovehicule.
Cu ocazia acestor activități au fost găsite și 130 de pachete de țigări de contrabandă, care au fost confiscate.
Dosarul penal deschis vizează infracțiunea de „deținere de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 40 litri alcool etilic”, iar în afara suceveanului prins în trafic cu alcoolul pentru care nu avea acte urmează să se stabilească dacă va mai fi pusă sub acuzare vreo altă persoană.
La percheziții au participat efective de jandarmi din cadrul I.J.J Suceava, S.A.S – IPJ Suceava și Maramureș, precum și lucrători din cadrul D.R.V. Cluj și D.R.A.F. Oradea.

Alcoolul fără acte era adus din Maramureș
Alcoolul fără acte era adus din Maramureș
Alcoolul fără acte era adus din Maramureș
Alcoolul fără acte era adus din Maramureș

Recomandări

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn

Sucevean reținut și pus sub acuzare pentru că a îmbrățișat și sărutat pe obraz un copil, într-un autobuz TPL

Elevul care și-a bătut un coleg în baie, pus sub acuzare penală și reținut pentru audieri de miercuri dimineață