Tentativă de omor

Bărbat bătut cu bâta de către un tânăr de 18 ani

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a ajuns în stare gravă la Urgențele Spitalului Județean, transferat de la spitalul din Vatra Dornei, după ce a fost bătut cu o bâtă de către un tânăr în vârstă de 18 ani.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, agresiunea s-a petrecut marți după-amiază, la o stână din zona municipiului Vatra Dornei, victima și agresorul, Ionel Cozan, respectiv Ion Ciornei, fiind amândoi ciobani.
„Pe fondul unor expresii jignitoare adresate de victimă, între cei doi a început un scandal, în urma căruia tânărul l-a lovit pe bărbatul de 38 de ani de mai multe ori cu o bâtă”, precizează poliția.
Medicii au stabilit că viața victimei a fost pusă în pericol, motiv pentru care, au anunțat ieri după-amiază reprezentanții IPJ Suceava, ancheta a fost preluată de un procuror criminalist, încadrarea juridică fiind schimbată din vătămare corporală în tentativă de omor.

Recomandări

Un tânăr din Vatra Dornei, Rareș Hinți, va participa la Campionatul Mondial de Juniori la Schi Alpin, în Norvegia