Depășire interzisă

Bărbat ajuns la spital, în urma unui accident provocat de un șofer imprudent

Autoturismul VW a intrat în depășire pe linie continuă și a fost acroșat de autoutilitară
Autoturismul VW a intrat în depășire pe linie continuă și a fost acroșat de autoutilitară

Un bărbat a ajuns la spital luni dimineață, în urma unui accident petrecut pe DN 17, într-o intersecție de la intrarea în comuna Stroiești. Un șofer aflat la volanul unui autoturism marca VW Polo se îndrepta spre Suceava și avea în fața lui o autoutilitară marca Ford, aparținând unei societăți comerciale din Botoșani, în cabina căreia se aflau șase muncitori. În timp ce ambele mașini se apropiau de o intersecție, șoferul autoutilitarei a semnalizat stânga intenția de a intra pe un drum lăturalnic. Neobservând intenția celui din autoutilitară, șoferul autoturismului din spate a intrat în depășire pe linie continuă, moment în care a fost acroșat de autoutilitara care s-a înscris spre stânga, pentru a ieși de pe DN 17.
În urma impactului dintre cele două autovehicule, care a fost destul de puternic, șoferul autoutilitarei a fost rănit la umărul stâng, fiind transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Județean din Suceava. Șoferul autoturismului și muncitorii din cabina autoutilitarei au scăpat fără leziuni. Polițiștii au făcut măsurători și i-au audiat pe cei doi șoferi implicați în accident, precum și pe martorii care au asistat la impactul dintre cele două mașini, din primele cercetări reieșind că vinovat de producerea accidentului se face șoferul autoturismului. Acesta a recunoscut în fața polițiștilor că nu a fost atent și nu a observat momentul în care șoferul autoutilitarei a semnalizat stânga, depășind pe linia continuă. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Șoferul autoutilitarei a fost rănit ușor în momentul impactului cu autoturismul
Șoferul autoutilitarei a fost rănit ușor în momentul impactului cu autoturismul
Șoferul autoutilitarei a fost rănit ușor în momentul impactului cu autoturismul
Șoferul autoutilitarei a fost rănit ușor în momentul impactului cu autoturismul
Autoturismul VW a intrat în depășire pe linie continuă și a fost acroșat de autoutilitară
Autoturismul VW a intrat în depășire pe linie continuă și a fost acroșat de autoutilitară

Recomandări

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Un șofer de 84 de ani este autorul accidentului în care două tinere au fost lovite pe o trecere de pietoni din Suceava

Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava
Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava