Conflict în familie

Bărbat acuzat de mama sa că i-a furat vacile din grajdul gospodăriei

Un bărbat de 29 de ani, din comuna Moldovița, a fost acuzat că a furat șase vaci. Cea care s-a plâns de furt este chiar mama acestuia, o femeie în vârstă de 87 de ani. Plângerea a fost depusă pe masa polițiștilor după mai multe zile de la furtul animalelor, femeia povestind că totul s-a petrecut pe 21 martie. Ea spune că la acea dată, fiul ei a luat șase bovine din grajdul gospodăriei, fără a avea acordul său. Femeia povestește că animalele erau înregistrate în Registrul Agricol pe numele fiului, dar îi aparțin și ei, iar bărbatul nu avea drept să le ia fără acordul său.
Din discuțiile purtate de polițiști cu bărbatul reclamat, acesta a povestit că pe 21 martie a vândut cele șase bovine, care de fapt îi aparțin, deoarece urma să plece la muncă în străinătate, iar mama sa în vârstă de 87 de ani nu poate să le îngrijească. Prejudiciul creat în urma dispariției animalelor urmează a fi calculat de femeia păgubită.
Pe numele bărbatului de 29 de ani polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt între membri de familie, care urmează a fi soluționat de polițiștii Postului de Poliție Moldovița.

Recomandări

Un șofer care a depășit aiurea și a forțat revenirea pe bandă a provocat accidentul de la Frătăuți, în care a murit o tânără mamă

Două surori de 1 și 4 ani, instituționalizate în regim de urgență după ce mama lor a provocat scandal și distrugeri

Două surori de 1 și 4 ani, instituționalizate în regim de urgență după ce mama lor a provocat scandal și distrugeri - Foto cotidianul.ro
Două surori de 1 și 4 ani, instituționalizate în regim de urgență după ce mama lor a provocat scandal și distrugeri - Foto cotidianul.ro