Rutier

Bărbat accidentat mortal de un BMW, pe trecerea de pietoni, în centrul municipiului Rădăuți

Autoturismul BMW implicat în accident
Autoturismul BMW implicat în accident

Un bărbat de 57 de ani, care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni, și-a pierdut viața după ce a fost lovit în plin de un autoturism BMW, în centrul municipiului Rădăuți. Accidentul a avut loc marți seară, în jurul orei 18.30. Rădăuțeanul Tudorel G., în vârstă de 31 de ani, circula pe strada Ștefan cel Mare la volanul unui autoturism BMW, dinspre centrul localității spre comuna Marginea. În momentul când a ajuns la trecerea de pietoni de lângă Piața Garoafelor, mașina a surprins și accidentat cu partea dreapta-față un bărbat care traversa strada regulamentar pe trecerea pentru pietoni semnalizată cu indicator și marcaj.
Chiar dacă echipajul medical a sosit imediat, din păcate, nu a mai putut face nimic pentru victimă, localnicul Vasile M., în vârstă de 57 de ani. Conducătorul auto a fost verificat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea 0, iar ulterior a fost condus la spitalul municipal, unde i s-a recoltat sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Potrivit primelor cercetări efectuate de lucrătorii de poliție, vinovat de producerea accidentului se face conducătorul autoturismului BMW, care nu a acordat prioritate de trecere pietonului. Trebuie precizat că la ora accidentului la Rădăuți ploua torențial, iar vizibilitatea era redusă. Șoferului mașinii i s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Chiar dacă echipajul medical a sosit imediat, din păcate, nu a mai putut face nimic pentru victimă
Chiar dacă echipajul medical a sosit imediat, din păcate, nu a mai putut face nimic pentru victimă
Bărbat accidentat mortal de un BMW, pe trecerea de pietoni, în centrul municipiului Rădăuți
Bărbat accidentat mortal de un BMW, pe trecerea de pietoni, în centrul municipiului Rădăuți
Bărbat accidentat mortal de un BMW, pe trecerea de pietoni, în centrul municipiului Rădăuți
Bărbat accidentat mortal de un BMW, pe trecerea de pietoni, în centrul municipiului Rădăuți
Bărbat accidentat mortal de un BMW, pe trecerea de pietoni, în centrul municipiului Rădăuți
Bărbat accidentat mortal de un BMW, pe trecerea de pietoni, în centrul municipiului Rădăuți
Bărbat accidentat mortal de un BMW, pe trecerea de pietoni, în centrul municipiului Rădăuți
Bărbat accidentat mortal de un BMW, pe trecerea de pietoni, în centrul municipiului Rădăuți
Bărbat accidentat mortal de un BMW, pe trecerea de pietoni, în centrul municipiului Rădăuți
Bărbat accidentat mortal de un BMW, pe trecerea de pietoni, în centrul municipiului Rădăuți
Autoturismul BMW implicat în accident
Autoturismul BMW implicat în accident

Recomandări

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său