Un bărbat care se afla căzut lîngă bicicleta sa pe partea carosabilă a unui drum a fost lovit mortal de o mașină al cărui șofer nu a observat obstacolul. Accidentul s-a petrecut vineri seară, în jurul orelor 22.00, în interiorul comunei Dumbrăveni, atunci cînd, aflat la volanul unui autoturism marca „VW Bora”, Dan S., în vîrstă de 55 de ani, din municipiul Botoșani, l-a surprins și accidentat mortal pe Dumitru B., de 35 de ani, localnic. Din primele cercetări s-a stabilit faptul că victima se afla căzută pe mijlocul părții carosabile, lîngă bicicleta sa, iar șoferul a declarat polițiștilor că nu l-a observat pe bărbatul căzut. Polițiștii Serviciului Poliției Rutiere Suceava au preluat cazul, iar în zilele următoare se vor stabili condițiile în care a avut loc accidentul și cauza pentru care victima se afla căzută în mijlocul drumului.
Un alt accident rutier s-a petrecut sîmbătă după amiază în municipiul Cîmpulung Moldovenesc, atunci cînd, aflat la volanul unui autoturism marca „Dacia 1310”, Daniel Victor M., de 27 de ani, din localitate, a pătruns fără să se asigure într-o intersecție, fiind lovit de o autoutilitară condusă regulamentar de către Vasile G., în vîrstă de 51 de ani, din localitate. În urma impactului, șoferul „Daciei” s-a ales cu cîteva contuzii, necesitînd pentru vindecare un număr de 20-25 de zile de îngrijiri medicale.